Dintre toate cele 4 mari turnee de tenis reunite sub titulatura de „Grand Șlam”, Wimbledon-ul este privit ca un veritabil campionat mondial. Chiar dacă toate cele 4 au valori egale în privința punctajului acordat în clasamente, chiar dacă premiile în bani sunt și ele egale de la o vreme, totuși regina balului rămâne turneul de la Wimbledon, poate și datorită faptului că se desfășoară pe iarbă, o chestie relativ rară la nivel mondial, specifică spațiului britanic. Turneul din acest an, care tocmai dă să înceapă, prezintă câteva particularități, atât la masculin, cât și la feminin. În turneul feminin, în care noi avem atâtea reprezentante încât cineva venit din altă galaxie ar putea crede că suntem vreo mare forță la nivel planetar, este pentru prima dată de mulți ani încoace când nu există nici măcar o favorită certă. Lipsind Serena și Șarapova, turneul este deschis cum n-a mai fost. Din păcate, deși numeric suntem în top, la calitatea jocului reprezentantelor noastre și implicit la speranța câștigării trofeului ne aflăm pe ultimele locuri, dacă nu cumva chiar în afara clasamentului. Iar dovada că e așa ne-a venit în ultimele zile, cu prilejul turneului de la Eastbourne, unde mândrele noastre au luat bătaie pe capete, fiind evident că jocul pe iarbă nu le e doar străin, ci de-a dreptul ostil. La masculin, cred că ne așteaptă distracție mare, cu strigături: Nole pare să-și fi revenit cât de cât, Murray e la el acasă și deci pe lângă mami îl mai susțin niște mii de fani, Nadal e în formă maximă, așa că Federer are pe cine bate! Vreau să spun că un turneu în care ar câștiga la pas, ba chiar cam în bătaie de joc, cum s-a întâmplat săptămână trecută la Halle, n-ar avea nici un haz. Cu ceilalți 3 în formă mare, mai mare va fi distracția când o să le ia niște seturi la zero. Șansa lor de a nu păți așa o rușine ar fi doar aceea de a lua bătaie în primele tururi, de la niște necalificați. Ar fi oricum mai puțin umilitor decât să apară în fața lui Roger. Dacă nu mă credeți, vă rog urmăriți acest turneu.