Începe Săptămâna Patimilor

Postul Sfintelor Paști este perioada care ne mijlocește cea mai adâncă trăire duhovnicească din întreg anul bisericesc. Este un timp dăruit spre curățirea inimii, de înălțare a duhului către Cel ce Se pogoară în mormântul sufletelor noastre ca să-l lumineze cu lumina Învierii Sale.
Postul Paștelui este o împreună petrecere cu Hristos în pustiul în care suntem și noi ispitiți precum odinioară Iisus, flămânzind și noi după pilda dată nouă de Cel ce pe toate le-a suferit pentru fiecare dintre noi și mergând astfel împreună cu El pe calea cea dureroasă a Golgotei spre bucuria Învierii.
Săptămâna Patimilor, numită în popor și Săptămâna Neagră, e profund încărcată de tristețea celei mai cutremurătoare povești de viață: viața Fiului lui Dumnezeu întrupat și pogorât printre cei pe care i-a iubit mai presus de minte și pentru care își asumă acum întreaga suferință a morții. Această suferință pricinuită de păcatele omenirii se pregătește Hristos să o poarte cu ascultare până la moarte spre mântuirea fiecăruia dintre noi. Săptămâna Patimilor este perioada de maximă tensiune a pregătirii sufletești, pe care trăind-o prin post, rugăciune,citirea Sfintei Scripturii, spovedanie cu pocăința de care flămânzește sufletul nostru și împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului, participăm cu adevărat la suferința lui Hristos luată asupra Lui spre a ne dărui nouă oamenilor șansa de a ne putea reapropia de Dumnezeu. Săptămâna Mare e plină de înțelesuri duhovnicești rânduite în slujbele Bisericii noastre spre a ne mijloci participarea duhovnicească la ultimele zile din viața Mântuitorului.
Pilda smochinului
Astăzi, luni, în prima zi a Săptămânii Patimilor, ne înfățișează pilda smochinului neroditor.
„Și lăsându-i, a ieșit afară din cetate la Betania, și noaptea a rămas acolo. Dimineața, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Și văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată.” ( Matei 21, 17-19)
Iată un lucru pe care Hristos nu l-a făcut niciodată cu oamenii: a blestemat! Prin aceasta El își arată puterea de a pedepsi într-adevăr orice pom care nu aduce roadă, prin aceasta se arată dreptatea și răsplata lui Dumnezeu față de neascultarea făpturii Sale, fie ea însuflețită sau neînsuflețită. Orice om care rămâne insensibil la venirea lui Dumnezeu și la chemarea iubirii Sale se aseamănă acestui smochin fără roade, iar blestemul abătut asupra lui, nu este nicidecum un blestem al lui Dumnezeu ca în cazul smochinului, ci însăși uscăciunea firească a oricărui suflet care nu se adapă cu apa cea vie, adică cu Hristos.
(www.sfintiiarhangheli.ro)