Începe oficial a doua etapă a Programului Național de Dezvoltare Locală

Vineri,16 iunie, începe oficial Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) etapa a doua, fiind încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului, iar ordinele de finanțare pentru fiecare județ sunt în curs de semnare, scrie Mediafax.A doua etapă a PNDL finanțează 9.500 de obiective de investiții, din care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiții sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament.Programul este structurat pe trei componente: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor și orașelor, respectiv infrastructura la nivel județean.

Recomandări

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE BUCȘOAIA, ORAȘ FRASIN, JUD. SUCEAVA”

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului

Gheorghe Șoldan a anunțat că în primul său an de mandat CJ Suceava a început două investiții majore la Cetatea de Scaun