Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că acordul dintre Victor Pițurcă și forul pe care îl conduce va fi semnat săptămâna viitoare, după ședința Comitetului Executiv, programată la data de 20 iunie.
„În ce privește discuțiile cu Pițurcă, acestea s-au derulat rapid, în trei zile. Contractul îl vom semna cel mai târziu săptămâna viitoare, trebuie prezentat în Comitetul Executiv, și totul va fi în regulă. Cred că e corect ca în momentul când reușim calificarea să discutăm de perioada imediat următoare, și dacă e totul în regulă, lumea mulțumită, putem face un nou contract”, a spus Sandu.
Tehnicianul Victor Pițurcă, prezentat oficial, ieri, ca selecționer al naționalei, va avea un salariu lunar de 35.000 de euro, adică de 450.000 de euro anual, iar în cazul calificării la Euro-2012, va primi suma de 800.000 de euro.
Pițurcă va fi antrenorul echipei naționale de la 1 iulie 2010 până la 30 noiembrie 2015, conform anunțului președintelui FRF, Mircea Sandu.
„Voi avea salariul lunar de 35.000 de euro, adică 450.000 de euro anual. În cazul calificării la Euro-2012 voi primi 800.000 de euro. În a doua campanie voi primi un bonus de 500.000 de euro, dacă naționala se va califica la CM, iar în a treia campanie vor primi 350.000 de euro, dacă voi îndeplini obiectivul”, a declarat Pițurcă.
Staful tehnic al noului selecționer este format din Eugen Neagoe, Gabriel Boldici, Florin Marin, Martin Tudor (antrenor cu portarii), Dan Apolzan, Marius Dima și Ovidiu Costeșin (director sportiv). Staful medical va fi condus în continuare de Pompiliu Popescu.
Pițurcă: „Ne putem califica la Euro 2012”
Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că deși nu are obiectiv din partea FRF calificarea la Campionatul European din 2012, iar șansele sunt mici, are încredere că îi poate duce pe „tricolori” la turneul final din Polonia și Ucraina.
„Obiectivul este calificarea la turneul din Franța (n.r. – 2016), dar nu ascund faptul că îmi doresc să ne calificăm și în această campanie. Șansele sunt mici, să fie clar lucrul ăsta, dar eu am încredere că putem realiza acest obiectiv. Sper ca și în aceste patru jocuri să obținem un punctaj foarte bun, să jucăm barajul, sau, de ce nu, să ne calificăm de pe primul loc”, a spus Pițurcă.
Selecționerul a mai declarat că își dorește să reconstruiască echipa națională de fotbal, mai ales că generația din care au făcut parte Cristian Chivu și Adrian Mutu se află la sfârșitul carierei.
„Sper să reconstruim o nouă echipă națională. Să aducem și alți jucători la echipa națională. Generația lui Chivu și Mutu începe ușor să apună. Apare o nouă generație, să vedem cine vor fi acești jucători. Există acum jucători buni, care pot deveni valoroși în perioada care urmează. Vine o generație care din punct de vedere al experienței e mult în urma celor care au fost”, a spus Pițurcă.
El a menționat că echipa națională trebuie să se bazeze din ce în ce mai mult pe jucătorii din campionatul intern. „Deja nu mai avem foarte mulți jucători în străinătate. Sunt câțiva. Dar e foarte important ce găsim la noi în campionat în următoarea perioadă. Cei din străinătate încep deja să apună, să ajungă la sfârșitul carierei”, a mai spus selecționerul.
Clauza celor 500.000 de euro
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că noul selecționer al echipei naționale, Victor Pițurcă, va primi peste 500.000 de euro în cazul în care i se va rezilia contractul, aceeași sumă urmând să o plătească tehnicianul dacă va demisiona.
„Pițurcă ne-a calificat o dată, l-am îndepărtat, a mai venit o dată, l-am mai îndepărtat o dată și acum a venit iar. În cazul în care contractul cu Pițurcă va fi reziliat, acesta va păstra toți banii pe care i-a primit până în ziua demiterii, la care se va adăuga suma de bani rămasă până la finalul contractului plus 500.000 de euro despăgubiri. În cazul în care își va da demisia, Pițurcă va păstra toți banii pe care i-a câștigat până în acea zi, dar va plăti diferența de bani pe care trebuia să o încaseze până la finalul contractului plus încă 500.000 de euro”, a spus Sandu.