Săptămâna viitoare

Începe construcția noului centru de dializă

Săptămâna viitoare va începe construcția noului centru de dializă, care va fi ridicat în curtea Spitalului Suceava de către compania Fresenius NephroCare. Așa a anunțat medicul nefrolog Mihai Ardeleanu, potrivit căruia clădirea va avea trei niveluri – subsol, parter și etaj – și o suprafață desfășurată de 1897,08 mp. Valoarea construcției este evaluată de firmă la circa 750.000 de euro, iar ca poziție imobilul va fi amplasat între biserica din curtea spitalului și B-dul 1 Decembrie, cu acces principal dinspre Moto Velo.
Noul centru, cel puțin de două ori mai mare decât cel existent
„A durat atât de mult pentru că actele trebuiau făcute foarte scrupulos, pentru a nu fi atacate. Va fi un centru de diagnostic și tratament al bolilor renale, care va dispune de 42 de aparate, cu posibilitatea extinderii la 60, ceea ce înseamnă că va fi cel puțin de două ori mai mare decât cel existent. L-am gândit ceva mai larg pentru a mai degreva din activitatea secției de Nefrologie. Practic, acolo va fi un ambulator de specialitate, construit și administrat de firma Fresenius, care va încheia contract cu CAS pentru serviciile prestate”, a spus dr. Mihai Ardeleanu.
Medicul a adăugat că la subsolul noului centru de dializă vor funcționa compartimentele administrative, iar la parter sălile de așteptare, saloanele de dializă, cabinetele de consultație și o mică sală de consiliu, în timp ce la etaj se vor afla saloanele și cabinetele doctorilor. Imobilul va mai avea o curte interioară și 16 locuri de parcare. Structura de rezistență a clădirii este pe cadre, tip monolit, cea mai rezistentă la cutremur, iar acoperișul este tip terasă.
Urgențele și cazurile acute, tratate în continuare în spital
După înființarea noului centru de dializă, Spitalul Suceava va trata în compartimentul de specialitate doar urgențele și cazurile acute.
„Serviciul de dializă nu va rămâne doar în sfera privatului. Spitalul Suceava nu poate renunța la acest serviciu, motiv pentru care își va păstra câteva aparate ce vor fi folosite pentru bolnavii de Reanimare, targă, chirurgicali, care sunt mai fragili și nu pot fi deplasați în noul centru, chiar dacă este foarte aproape”, a punctat dr. Mihai Ardeleanu.

Recomandări

Primăria Câmpulung Moldovenesc a obținut finanțare pentru construcția unui centru modern de îngrijiri paliative

Primăria Rădăuți angajează specialiști pentru noul Centru pentru copii cu cerințe educaționale speciale și din spectrul autist

Primii 24 de pacienți au fost internați în noul pavilion al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență Suceava