Incendiu puternic izbucnit la un apartament din cartierul Obcini



Apartamentul cuprins de incendiu
Apartamentul cuprins de incendiu

Un incendiu foarte puternic a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 13.00, într-un apartament de la parterul unui bloc de pe strada Stațiunii din cartierul Obcini al municipiului Suceava.
Cel mai probabil, focul a izbucnit de la un scurtcircuit la o priză supraîncălzită și a distrus aproape în totalitate apartamentul, în care locuiește un tânăr de 34 de ani, imobilizat într-un scaun cu rotile. Din fericire, tânărul a fost salvat de fratele său, care l-a scos la timp din locuința plină de fum.
Incendiul a fost atât de puternic încât a afectat fațada blocului până la etajul 2. Mai mulți locatari au fost evacuați de pompierii de la Detașamentul Suceava.
Mai multe persoane au necesitat îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD în urma intoxicării ușoare cu fum și în urma atacurilor de panică. O femeie însărcinată, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la spital, de către echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, pentru investigații suplimentare.
La fața locului s-au deplasat militarii Detașamentului de pompieri Suceava, cu trei autospeciale și două ambulanțe SMURD, inclusiv echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. Misiunea de localizare și lichidare a incendiului a fost condusă de către generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-șef al pompierilor militari suceveni.


Fațada blocului, afectată de incendiu
Fațada blocului, afectată de incendiu
Apartamentul cuprins de incendiu
Apartamentul cuprins de incendiu


Recomandări