Distrugeri

Incendiu puternic extins la două gospodării, la Stroiești



Incendiu puternic la Stroiești
Incendiu puternic la Stroiești

Un puternic incendiu a izbucnit ieri în comuna Stroiești, focul pornind de la anexa unei gospodării și extinzându-se la o casă vecină. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 12.45.
Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stroiești, au intervenit cu 3 autospeciale cu apă. La sosirea echipajelor, ardeau construcții din două gospodării, cu pericol de propagare la vecinătăți. Incendiul a fost lichidat la ora 16:50.
La prima gospodărie au ars un garaj și construcții anexe, pe aproximativ 100 mp, și bunuri din interiorul acestora. La gospodăria învecinată au ars acoperișul casei și alte anexe, construcții corp comun, pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp. De asemenea, s-au degradat finisaje interioare și exterioare, dar și alte bunuri.
Incendiul a izbucnit din garajul primei gospodării, cel mai probabil din cauza efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
În casa al cărei acoperiș a ars locuia o bătrână. Aceasta urma să se mute în casa fiului ei, aflată în apropiere.



Recomandări