Scandal

Incendiu pus de o mână criminală, la Milișăuți

Un adăpost de animale de pe raza orașului Milișăuți a fost cuprins de flăcări, duminică seară, în jurul orei 21:30, în urma unui incendiu provocat intenționat, au stabilit pompierii.
Polițiștii au deja un suspect și cred că focul a fost pus de fostul soț al fiicei proprietarilor gospodăriei incendiate, un anume Gheorghe S., în vârstă de 27 de ani, din comuna Iaslovăț.
Acesta a divorțat de aproape doi ani de fosta sa soție, Daniela P., de 32 de ani, din Milișăuți, și a fost la un pas să fie trimis în judecată după ce nu a mai plătit o bună bucată de vreme pensia alimentară pe numele copilului pe care îl au împreună.
În cele din urmă, amenințat cu pușcăria, fostul soț s-a conformat și a achitat diferența de bani pe care o datora pentru creșterea copilului său.
Duminică seară, cu aproximativ trei sferturi de oră înainte de izbucnirea incendiului, Gheorghe S. a fost la domiciliul fostei sale soții și a provocat un nou scandal, tânărul mai având două dosare penale înregistrate la Poliția Milișăuți pentru violare de domiciliu și amenințare, tot în urma unor certuri cu femeia de care a divorțat acum câțiva ani.
În urma incendiului, au ars acoperișul grajdului pe circa 25 de metri pătrați și circa 300 de kilograme de plante furajere. Totodată, informează Biroul de Presă Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, s-au degradat pereții adăpostului, pe o suprafață de 18 metri pătrați.
Gheorghe S. este căutat de poliție și, dacă se va dovedi că el a pus focul, va fi judecat pentru distrugere prin incendiere.

Recomandări

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță