Două autospeciale de la Detașamentul de Pompieri Militari din Rădăuți au intervenit ieri dimineață la stingerea unui incendiu în municipiu, incendiu declanșat de către un televizor defect. Focul de la gospodăria lui Neculai Niculai a fost semnalat la câteva minute după orele 08.00., însă intervenția rapidă a pompierilor a dus la salvarea a două persoane care dormeau într-o încăpere alăturată, cît și a locuinței. Incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit la un televizor care era sub tensiune, și a distrus câteva piese de mobilier și îmbrăcăminte. Pagubele au fost evaluate la aproximativ 25 milioane de lei iar bunurile salvate la circa 1,5 miliarde. Nu au fost înregistrate victime omenești.





