Un copil în vârstă de 5 ani, din comuna Moara, era cât pe ce să incendieze gospodăria familiei sale, după ce, lăsat nesupravegheat, s-a jucat cu o cutie de chibrituri.
A fost de ajuns un singur băț aprins pentru a incendia depozitul de furaje.
Alarma s-a dat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, vineri seară, în jurul orei 18:30.
La sosirea pompierilor, ardea depozitul de furaje pe o suprafață de 40 de metri pătrați, iar flăcările amenințau să se extindă la casă, grajd și alte anexe.
Pompierii au reușit să stingă incendiul în aproximativ o oră, pagubele fiind limitate la 1.500 de lei.
În incendiu au ars circa 3 tone de fân, iar alte 4 s-au degradat, pompierii salvând din calea flăcărilor restul gospodăriei.