Intervenție grea

Incendiu pe zece hectare de exploatare forestieră, la Poiana Stampei



Pompierii militari din Vatra Dornei au intervenit ieri după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o exploatare forestieră aparținând Ocolului Silvic Privat Tihuța Colibița, din zona „Piciorul Zgârciului” însatul Dornișoara, comuna Poiana Stampei. Incendiul s-a extins pe o suprafață de zece hectare, operațiunea fiind dificilă din cauza lipsei surselor de apă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, plutonierul major Dan Moroșanu, a declarat că intervenția în zonă a fost dificilă, în condițiile în care exploatarea respectivă se află la 10 kilometri de mers pe jos, pompierii fiind ajutați să stingă focul și de lucrătorii silvici, în total aproximativ o sută de persoane luptându-se cu flăcările.
De asemenea, în zonă nu există sursă de apă, astfel că s-a intervenit cu lopeți, topoare și drujbe pentru stingerea focului.
În jur de zece hectare de exploatare forestieră au fost afectate de incendiu. Pe cele zece hectare se aflau preponderent cioate și resturi forestiere. Aseară, în jurul orei 20.00, pompierii și cei care le-au sărit în ajutor erau aproape de lichidarea incendiului.



Recomandări

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură
Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură