Trei mașini de pompieri și un echipaj SMURD a fost trimis, ieri dimineață, la Plopeni, acolo unde, în jurul orei 6:00, a fost anunțat izbucnirea unui incendiu la gospodăria unui sătean.
La sosirea cadrelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, flăcările cuprinseseră depozitul de furaje din gospodăria respectivă, precum și zece anvelope aflate în imediata apropiere, existând riscul ca incendiul să se propage la o locuință învecinată.
Pompierii au reușit să stingă flăcările în aproximativ o oră și jumătate, în urma incendiului arzând trei tone de fân, aproximativ o tonă de paie și cele 10 anvelope. Pagubele au fost estimate la circa 1000 de lei, iar valoarea bunurilor salvate din calea flăcărilor la 30.000 de lei.
„Din primele cercetări, focul a izbucnit din cauza unor scântei provenite din coșul de evacuare a fumului, purtate de vânt către depozitul de furaje”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.





