Un puternic incendiu a izbucnit, aseară, la prăznicarul bisericii din satul Stamate, comuna Fântânele. Alarma s-a dat în jurul la ora 18.30, prăznicarul aflându-se lângă biserica de care aparține, dar și lângă o locuință.
La fața locului au intervenit un echipaj de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Fântânele și pompierii militari de la Detașamentul Suceava, cu două autospeciale.
Aceștia au găsit un incendiu extins la acoperiș, pe aproximativ o sută de metri pătrați, cu pericol de propagare. Intervenția a fost dificilă, în condițiile în care o locuință se află în imediata apropiere a prăznicarului.
„Incendiul a fost stins și localizat în limitele găsite. A ars suportul învelitorii din lemn a acoperișului pe o suprafață de aproximativ 100 mp și s-au degradat covoare, icoane, obiecte bisericești și electronice, fără a fi afectate biserica, lumânărarul sau locuința din apropiere”, a declarat, aseară, locotenentul Marian Ruscan, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
El a precizat că din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
Prăznicarul aparține de biserica din Stamate, cu hramul Nașterea Sf. Ioan Botezătorul.
La momentul izbucnirii incendiului, în interior nu se afla nici o persoană.
Focul a fost observat de o persoană care locuiește în zonă și care a sunat imediat la numărul de urgențe 112.
Foc
Incendiu la prăznicarul bisericii din Stamate
