Militarii de la Garda de Intervenție Gura Humorului și de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, sprijiniți de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Frasin, au intervenit vineri noapte cu patru autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui C.C., din orașul Frasin. Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 22.13.
La sosirea echipajelor ardeau două anexe, construcție corp comun, din lemn, și exista pericolul de propagare la întreaga gospodărie.
Incendiul a fost lichidat la ora 2:15.
Au ars adăpostul de animale și bucătăria de vară, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Au mai ars obiecte de mobilier, materiale textile, două bazine din plastic de câte o mie de litri, circa 25 tone de fân și 3 metri cubi lemn de foc. Flăcările au degradat două mașini de spălat, un hidrofor, un tocător de furaje, o moară de cereale și scule de mână.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător”, se precizează în comunicatul pompierilor.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat 5 vaci, 5 porci, anexele învecinate și casa de locuit.






