Incendiu la locomotiva unui tren în Bistrița; călătorii au ajuns cu o oră întârziere



O locomotivă a unui tren particular de persoane, care circula între Bistrița și Cluj-Napoca a luat foc miercuri, la ieșirea dintr-un cartier al municipiului Bistrița, cei 20 de pasageri fiind evacuați în condiții de siguranță, fără a exista victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.Locomotiva unui tren privat de persoane care circula pe ruta Bistrița-Cluj-Napoca a luat foc miercuri dimineața, între stațiile Viișoara și Sărățel, cei 20 de călători reușind să iasă din tren, în condiții de siguranță, înainte ca pompierii să ajungă la locul incendiului.”Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a intervenit cu un echipaj de stingere și un echipaj de prim ajutor, la momentul ajungerii la locul intervenției existând o degajare mare de fum. Incendiul s-a petrecut la compartimentul motor al locomotivei trenului și a fost lichidat rapid, înainte ca acesta să se extindă și să provoace pagube. Cei 20 de pasageri s-au autoevacuat și au fost preluați de un alt tren al operatorului privat pentru a-și continua călătoria”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, plutonier major Marius Rus.



Recomandări

Coșmar în desfășurare în trenul Vatra Dornei – București: locomotive stricate, peste 300 de minute de întârziere, frig crunt în vagoane