Incendiu la două case din Șcheia, luni noapte



Incendiu la două case din Șcheia, luni noapte
Incendiu la două case din Șcheia, luni noapte

În noaptea de luni spre marți, la ora 2:09, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a fost înștiințat, prin numărul unic de urgență 112, despre producerea unui incendiu la două locuințe din comuna Șcheia. Trei autospeciale de la Detașamentul de Pompieri Suceava și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șcheia au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea militarilor ardea acoperișul unei case, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o locuință aflată în imediata apropiere. Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 27 mp, planșeul construcției, pe 22 mp, mobilier, materiale textile, tâmplărie din lemn și alte bunuri. Focul a afectat și un metru pătrat din acoperișul casei învecinate. Din primele cercetări, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric improvizat. Nu s-au înregistrat victime omenești.