Program cu pompieri

Incendiu în dormitor, de la un scurtcircuit la televizor



Un scurtcircuit la un televizor a provocat un incendiu, luni seară, în jurul orei 19:00, la o gospodărie din comuna Baia, la fața locului fiind trimise două autospeciale de pompieri de la Fălticeni.
La sosirea pompierilor ardeau o masă din lemn și un televizor, aflate în dormitorul locuinței, existând riscul ca flăcările să se extindă la întreaga casă.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 19:50, informează un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
„Au ars televizorul și masa din lemn, degradându-se pereții și tavanele din trei camere de locuit”, precizează ISU Suceava.