Flăcări mari

Incendiu devastator la o secție de cașcaval din Dealu-Zvoriștea

Făcută scrum. O secție de prelucrare a cașcavalului din satul Dealu, comuna Zvorâștea a ars aseară în întregime. Flăcările au fost observate în jurul orei 18.00 de mai mulți localnici care au alertat imediat pompierii. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a trimis la fața locului 4 autospeciale pentru a lichida incendiul, dar pentru că flăcările cuprinseseră deja aproape întreg acoperișul intervenția s-a dovedit destul de dificilă. Focul a fost stins după circa 3 ore, în ajutorul pompierilor militari venind și două autospeciale ale pompierilor civili din Zvorâștea și Zamostea. La secția respectivă lucrau circa 20 de oameni, iar din primele date se pare că focul a izbucnit de la centrala termică. Potrivit primarului din Zvorâștea făbricuța nu era asigurată, iar pagubele sunt de ordinul miliardelor de lei vechi, aceasta pentru că incendiul a afectat inclusiv instalațiile de prelucrare a laptelui.

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Pompierii avertizează că reîncepe sezonul incendiilor de vegetație, care pot provoca mari pagube sau pierderi de vieți