Un incendiu puternic a creat panică printre sătenii din Vama. În noaptea de joi spre vineri, flăcările au cuprins șura unei familii și amenințau să se extindă și la casa de locuit, dar și la gospodăriile din apropiere. Incendiul a izbucnit imediat după miezul nopții, iar proprietarul s-a alarmat după ce a auzit trosnituri. Când a ieșit afară a văzut șura în flăcări și a cerut ajutorul vecinilor. Aceștia au sărit cu găleți pentru a-l ajuta.
Pompierii au venit după circa un sfert de oră și au stins focul, reușind să salveze și casa de locuit. Cauza cea mai probabilă a incendiului este un cablu electric defect, care a provocat o scânteie.