Un puternic incendiu, pus cel mai probabil intenționat, a provocat pagube foarte mari în gospodăriile a doi crescători de animale din Milișăuți. Flăcările au izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.30, extinzându-se la două mari depozite de furaje, cu tot cu adăposturi de animale, aflate în proprietatea lui Petru Hrab, respectiv a lui Petru Dascaliuc. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Rădăuți, cu patru mașini de stingere a incendiilor, ajutați și de un echipaj de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Milișăuți. Focul a mistuit cea mai mare parte a depozitelor, cu tot cu peste 4.000 de baloți de furaje. Pompierii au reușit totuși să limiteze proporțiile focului, salvând casele de locuit. Focul a fost stins în totalitate abia ieri dimineață, în jurul orei 9.00.
Conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava „din primele cercetări, cauza probabilă este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului”.
Ancheta a fost preluată de polițiști, care au audiat cele două părți vătămate. Cei doi păgubiți au declarat că nu au nici un dușman și nu își explicau de ce le-ar fi dat cineva foc la depozitele de furaje.