Un puternic incendiu a provocat pagube mari în două gospodării din comuna Dornești. Focul a izbucnit miercuri noapte, în jurul orei 23.00, în gospodăria lui Gheorghe U.
Flăcările au cuprins acoperișul casei, bucătăria de vară, adăpostul de animale și depozitul de furaje. Focul a mai distrus și trei tone de furaje și zece mc lemn. Flăcările s-au extins și la o gospodărie vecină, aparținând lui Constantin Ț., unde a cuprins acoperișul depozitului depozitul de furaje și a celui de animale, pe o sută de metri pătrați.
În total, focul s-a manifestat pe aproximativ 400 de mp.
Incendiul a fost stins cu greutate, în jurul orei 2.30, la fața locului intervenind trei autospeciale de stingere a incendiilor de la Detașamentil de Pompieri Rădăuți, plus încă o autospecială de la Garda de Intervenție Siret.
Din ancheta preliminară a pompierilor rezultă că focul a izbucnit ca urmare a efectului termic de la un conductor electric defect.