Un puternic incendiu a izbucnit aseară în curtea Ambro SA Suceava, la depozitul de maculatură al societății. Alarma s-a dat în jurul orei 18.00, iar pentru ca incendiul să nu fie scăpat de sub control în zonă au fost mobilizați rând pe rând pompieri din mai multe localități ale județului, dar și un echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani. Focul a pus probleme deosebite în condițiile în care s-a extins pe aproximativ 1.000 de mp.
În total, la locul intervenției au fost mobilizate 11 autospeciale cu apă. Au fost chemați pentru a acorda sprijin, alături de echipajul de la ISU Botoșani, pompieri de la Garda de Intervenție Siret, de la Detașamentele de Intervenție Rădăuți și Fălticeni și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Salcea.
Aseară, la închiderea ediției, pompierii încă se aflau la fața locului, incendiul fiind departe de a fi stins.
Focul nu punea în pericol alte spații din zonă.
Cauza izbucnirii incendiului nu a fost încă stabilită de pompieri.
La fața locului au ajuns și comisari ai Gărzii de Mediu Suceava.