Astăzi, marți, 19 martie, la ora 15.20, militarii Detașamentului Suceava au fost solicitați să stingă un incendiu izbucnit într-un canal de pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava. La locul intervenției militarii au constatat că în interiorul canalului ardeau cantități mari de deșeuri si izolația conductelor de alimentare cu apă. Intervenția a fost dificilă din cauza cantităților mari de fum degajate de arderea materialelor combustibile incendiate și a spațiului îngust din interiorul canalului. Din fericire, în urma incendiului nu au rezultat victime, știut fiind faptul că în interiorul canalului aveau adăpost oameni ai străzii.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic provenit de la o țigară.