Un incendiu de mari proporții a provocat pagube în trei gospodării din satul Lămășeni, comuna Rădășeni. Focul a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, în jurul oei 0.45, în gospodăria unei femei, Caterina A. Flăcările s-au extins cu repeziciune de la o construcție la alta și apoi la gospodării vecine.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Fălticeni, care au primit sprijin ulterior de la un echipaj al Detașamentului Suceava. De asemenea, la fața locului au intervenit și pompieri voluntari de la Serviciile Voluntare pentru Situații de urgență din Cornu Luncii, Vadu Moldovei și Rădășeni.
Focul a fost stins abia dimineață, în jurul orei 8.00.
În prima gospodărie a ars o casă, pe 75 de mp, o șură, pe 80 mp, și acoperișul unei a doua case, pe 10 mp. La o gospodărie vecină au ars casa, pe 60 mp, o anexă formată din bucătărie de vară, șură și magazie de lemn. Ușor afectată a fost și o a treia casă, la care a ars un mp de lambriu PVC.
În timpul incendiului o femeie în vârstă de 52 de ani a suferit un atac de panică, fiind preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul municipal Fălticeni.