Un trăsnet a provocat un incendiu de proporții într-o gospodărie din comuna Dorna Candreni, focul distrugând bunuri în valoare de aproximativ 10.000 de lei. La Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava alarma s-a dat vineri seară, în jurul orei 21.00, două autospeciale de la Detașamentul de Pompieri Vatra Dornei deplasându-se de urgență la fața locului.
La sosirea pompierilor, adăpostul de animale din gospodăria lui Ioan C. era cuprins de flăcări, existând pericolul ca focul să se propage la casa de locuit din apropiere.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore, reușindu-se salvarea locuinței. Adăpostul de animale, construit din lemn, a fost distrus aproape în totalitate, cu tot cu două tone de fân din interior.
Prin salvarea casei, pompierii au limitat valoarea pagubelor la 20.000 de lei.




