La arest

Încătușat, după ce a furat o mașină cu platformă din curtea primarului

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din orașul Frasin, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că a furat o mașină care avea atașată o platformă, chiar din curtea primarului din localitate.
Furtul s-a petrecut în noaptea de 2/3 noiembrie a.c., iar potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, suspectul a fost reținut acum două zile, după ce i s-a probat activitatea infracțională.
Respectivul se numește Constantin Lehaci și este acuzat că a sustras din curtea primarului Marinel Balan un autoturism Mitsubishi Pajero care avea atașată o remorcă.
Platoforma a fost găsită abandonată pe DJ 177A, în zona „Ursoaia” din comuna Stulpicani, iar mașina în zona pârâului Barnaru, pe raza localității Broșteni, într-o zonă izolată, la circa 20 de kilometri distanță de drumul județean.
Autoturismul și platforma, evaluate la 27.000 de lei, au fost restituite proprietarului.
Constantin Lehaci a fost reținut pentru 24 de ore și urma să fie dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Recomandări

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu

Un adolescent în vârstă de 17 ani l-a înjunghiat pe șoferul unei mașini de ridesharing. Totul pentru o diferență de preț de doi lei

Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani
Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani