Avertisment poliție

Încălzirea vremii a readus la ordinea zilei și accidentele cu bicicliști

Comisarul-șef Ionuț Epureanu
Comisarul-șef Ionuț Epureanu

Polițiștii suceveni au transmis un avertisment cu privire la faptul că, odată cu încălzirea serioasă a vremii, aproape zilnic s-au înregistrat accidente cu implicarea bicicliștilor, ba chiar mai multe accidente de acest gen pe zi. Un exemplu este ziua de vineri, 6 mai, când s-au înregistrat oficial trei accidente cu implicarea bicicliștilor.
În două accidente au fost implicați copii cu vârste sub cea permisă de lege pentru deplasarea pe două roți pe drum public, iar în al treilea, un adult băut.
A fost vorba de un copil de 6 ani, pe bicicletă, care, intrat într-o intersecție, pe drumul comunal din satul Herla, comuna Slatina, a intrat în coliziune cu un autoturism, de un alt copil, de 11 ani, din Zvoriștea, care a căzut de pe bicicletă în timp ce se deplasa prin centrul satului, dar și de un bărbat care a căzut de pe bicicletă în satul Leucușești. Acesta din urmă era beat, având o concentrație de 0,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Acestea trei sunt doar cazurile în care victimele au ajuns la spital, cu leziuni, astfel că accidentele au fost raportate la poliție.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a tras un semnal de alarmă pe această temă: ”În ultima perioadă aproape zilnic bicicliștii sunt implicați în accidente rutiere, unele dintre ele cu consecințe din cele mai grave. Pentru a atrage atenția asupra acestor pericole în trafic odată cu sezonul cald, polițiștii de prevenire și polițiști din cadrul secțiilor rurale de poliție au inițiat activități de informare și responsabilizare a bicicliștilor. Activitățile au ca scop conștientizarea bicicliștilor și mopediștilor cu privire la respectarea regulilor de circulație, dar și cu privire la necesitatea echipării corespunzătoare cu elemente reflectorizante și echipament de protecție”.
Fără îndoială mersul pe bicicletă este încurajat unanim, însă ar trebui totuși respectate câteva reguli minime. Una ar fi legată de copii, care pot circula cu bicicleta nesupravegheați doar de la vârsta de 14 ani. Se recomandă folosirea unei căști de protecție și a unei veste reflectorizante, evitarea manevrelor bruște pe bicicletă și o însușire a regulilor minine de circulație, legate de prioritate, asigurarea la schimbarea direcției de mers etc.
O altă regulă importantă, traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni nu se face în viteză, pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta.

Recomandări

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Șoldan s-a ținut de promisiune și l-a ajutat pe primarul din Horodnic de Sus să finalizeze noul sens giratoriu de pe DN 17A între Rădăuți și Marginea

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat