Curse periculoase

Încă un taximetrist atacat de client



La două zile după ce un taximetrist din municipiul Suceava a fost tâlhărit de un client, care l-a luat la pumni și i-a furat banii din torpedoul mașinii, un alt șofer de taxi a căzut victimă unui bărbat care i s-a urcat în mașină.
Joi după-amiază, în jurul orei 21:00, un tânăr rămas neidentificat s-a urcat într-un taxi (un autoturism Dacia Logan), din Gura Humorului. Clientul cu pricina s-a urcat pe bancheta din spate și i-a cerut taximetristului (Radu C., 27 de ani, din Gura Humorului) să-l ducă până la Solca.
În momentul în care taxi-ul a ajuns la destinația solicitată de client, acesta din urmă l-a înjunghiat cu un cuțit în spate pe șofer.
Din fericire, taximetristul a reușit să iasă la timp din mașină și să fugă din zonă, încercând să ceară ajutor la cea mai apropiată casă.
Când s-a întors la mașină, împreună cu un echipaj de Poliție, agresorul dispăruse fără urmă.
Din autoturism nu lipseau bani și nici alte bunuri, semn că agresorul nu a vrut să-l tâlhărească pe șofer, ci doar să-l sperie pe acesta, pentru a nu-i mai plăti cursa. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, care încearcă acum să dea de urma clientului problemă.
Neidentificat a rămas și autorul tâlhăriei de marți seară, comisă tot asupra unui taximetrist, la ieșirea din municipiul Suceava înspre Fălticeni.
Atunci, un bărbat necunoscut s-a urcat într-un taxi staționat în zona «Nistru», din municipiul Suceava, și, după ce a negociat cu șoferul, i-a cerut acestuia să-l ducă până la Târgu Frumos, județul Iași.
După aproximativ un kilometru, însă, clientul l-a luat la bătaie pe taximetrist și i-a furat 500 de lei din torpedoul mașinii.



Recomandări

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină