Aproape de tragedie

Încă un sucevean căzut în gropile de termoficare

Nicu Brădățan: „L-am văzut că se clătina și apoi cum se îndreaptă direct spre șanțurile săpate aici”
Nicu Brădățan: „L-am văzut că se clătina și apoi cum se îndreaptă direct spre șanțurile săpate aici”

Un sucevean a fost aproape de a-și pierde viața ieri la prânz, după ce a căzut într-un șanț de termoficare săpat în cartierul George Enescu. Din fericire, bărbatul a supraviețuit, iar rănile suferite nu au necesitat internarea în Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava.
Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 13.20, în zona magazinului Germanos, de pe Bulevardul George Enescu. Martorii spun că totul s-a întâmplat în câteva secunde și nimeni nu a putut interveni pentru a-l ajuta pe ghinionist.
„L-am văzut că se clătina și apoi cum se îndreaptă direct spre șanțurile săpate aici. Am închis ochii de teamă și apoi, împreună cu o altă persoană, ne-am îndreptat rapid să-l scoatem din șanț. Era băut bine și nu părea să fi suferit prea multe leziuni”, a declarat Nicu Brădățan, unul dintre martorii incidentului.
Oamenii aflați în zonă au sunat la 112 și au chemat o ambulanță, care l-a preluat pe ghinionist și l-a transportat la Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava.
Medicii de aici au constatat că a suferit mai multe leziuni, dar viața nu i-a fost pusă în pericol.
„Bărbatul prezenta entorsă coloană cervicală, traumatism cranio-cerebral nivel 1 și era stabil hemodinamic. Pentru alte investigații așteptăm să se metabolizeze alcoolul”, au declarat medicii care l-au preluat pe bărbat.
Dacă Rudolf Rott a decedat după ce a căzut într-o groapă de termoficare nesemnalizată din cartierul Burdujeni, în acest caz lucrurile au stat diferit. Mai exact, în zona unde s-a petrecut incidentul, șanțul săpat de muncitori era semnalizat corespunzător, iar vina aparține în totalitate bărbatului. Acesta a refuzat internarea și a declarat că băuse de bucurie pentru că băiatul plecat la muncă în Italia venise acasă.

Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Un adolescent în vârstă de 17 ani l-a înjunghiat pe șoferul unei mașini de ridesharing. Totul pentru o diferență de preț de doi lei

Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani
Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani