Încă o persoană a murit din cauza temperaturilor extrem de scăzute, bilanțul total al deceselor înregistrate în județ, de la debutul iernii, ajungând astfel la opt.
Ultimul deces prin îngheț s-a produs în weekend și a fost confirmat ieri, de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava.
Potrivit responsabililor instituției, victima este un bărbat de 74 de ani, din comuna Arbore, care a murit sâmbătă în Reanimarea Spitalului Municipal Rădăuți. Bătrânul a fost transportat la această unitate sanitară vineri, la ora 13.30, fiind diagnosticat de medici cu degerături la picioare, șoc hipotermic, bronhopneumopatie obstructivă cronică, hipertensiune arterială și insuficiență cardiacă.
Au încercat 45 de minute să-l resusciteze
“Vineri, la ora 13.40, bolnavul avea temperatura corpului de 28,6 grade Celsius. La examenul de specialitate s-au constatat degerături de gradul trei și patru la membrele inferioare, cu leziuni trofice importante și necroze extinse, însoțite de celulită. Pacientul nu avea puls la mâini, se afla în șoc hipotermic și septic, iar în cursul nopții, la ora 0.55, a făcut un stop cardiorespirator. S-au început manevrele de resuscitare, intubare oro-traheală, asistare respiratorie, masaj cardiac extern, șoc electric, dar fără nici un răspuns. După trei sferturi de oră în care s-au chinuit să-l readucă la viață, la ora 1.40, medicii au fost nevoiți să declare decesul”, au arătat reprezentanții DSP, care nu au putut oferi informații cu privire la eventualele probleme sociale ale bătrânului și nu au putut preciza nici condițiile în care acesta s-a expus la frig.
În județ, primele trei decese prin îngheț au fost înregistrate în luna decembrie, în rândul boschetarilor.