Selecționata Under 16 a Sucevei a dispus ieri, la Fălticeni, cu scorul de 2-1 de formația Iașiului și a ajuns la două victorii în tot atâtea meciuri susținute în Faza a II-a a competiției organizate de Federația Română de Fotbal. Așa cum toată lumea se aștepta, confruntarea de pe stadionul “Nada Florilor” a fost una foarte echilibrată. Scorul a fost deschis de echipa oaspete la mijlocul primei reprize, după o neatenție colectivă a fotbaliștilor suceveni. Jucătorii pregătiți de Bogdan Grosu însă nu au dezarmat și au reușit să restabilească egalitatea până la pauză, în urma unei acțiuni individuale de excepție a mijlocașului Plăcintă. Repriza secundă a fost una spectaculoasă, cu multe ocazii de gol la ambele porți. Șansa le-a surâs în cele din urmă sucevenilor, care au înscris golul victoriei în urma unei acțiuni ofensive inițiată de Costan și finalizată de Tudose. „Este în primul rând victoria băieților, care au făcut o mare risipă de energie, reușind să treacă peste golul primit în prima repriză și să întoarcă soarta meciului în favoarea lor. Încă nu ne gândim la calificare, important este să tratăm cu profesionalism fiecare meci care urmează”, a declarat antrenorul Bogdan Grosu.
Selecționata Sucevei a evoluat în alcătuirea Puianu – Carcea, Petruneac, Amănăloaie, Siminicariu – Tudose, Mateiciuc, Strugariu, Plăcintă – Luțac, Nastasiu. Au mai intrat Munteanu, Costan, Vornicu, Mantu și Martin.
Până în acest moment, în Grupa a II-a s-au disputat meciurile Brașov – Suceava 0-1, Suceava – Iași 2-1 și Brașov – Maramureș 1-0. Marțea viitoare, selecționata Under 16 ani a Sucevei va întâlni în deplasare Maramureșul. În cazul unui nou succes, sucevenii vor lua o opțiune serioasă pentru calificarea la turneul final, acolo unde va ajunge prima clasată din fiecare grupă.





