La fel ca în 2005 și în acest an Clubul Sportiv Municipal Suceava va avea doi reprezentanți la Campionatul Balcanic de Cros. Alături de campioana balcanică de anul trecut, atât la individual, cât și la echipă, Cristina Casandra, în acest an clubul sucevean va avea reprezentant și în concursul masculin de juniori I, mai exact sportivul Ștefan Valentin Pătru. Atletul și-a asigurat participarea la balcaniada de cros după ce zilele trecute a reușit să câștige primul loc la selecția națională pentru juniori I, după ce a terminat cursa de 8 kilometri cu un avans de peste 100 de metri înaintea următorului clasat. Pe data de 12 martie cei doi sportivi ai CSM Suceava, Cristina Casandra și Ștefan Valentin Pătru au șanse să obțină trei medalii la Balcaniada ce se va desfășura la Craiova, la fel ca anul trecut, atunci când, alături de Cristina, o altă atletă, Irinel Zamfir obținea locul II în concursul rezervat tineretului. Atletul Ștefan Valentin Pătru adus la Suceava de soțul și antrenorul Cristinei Casandra, mărșăluitorul Silviu Casandra (foto) are șansa să aducă încă două medalii pentru clubul sucevean, în perioada 4 – 5 martie, atunci când va participa la finalele Campionatului Național de Atletism în sală pentru juniori I, în probele de 1500 și 3000 de metri. Tot la finalul acestei săptămâni, Cristina Casandra va fi prezentă la Cupa Europei în Franța, iar Silviu Casandra va evolua în cadrul naționalelor de marș, în proba de 10 kilometri. „Vom avea un sfârșit de săptămână foarte încărcat, la finalul căruia sperăm să ne întoarcem acasă cu cel puțin trei medalii. Mă bucur că am reușit să-l aduc la Suceava pe atletul Ștefan Valentin Pătru, un sportiv foarte talentat, care este încă elev și are mari șanse să aducă multe medalii clubului nostru”, a declarat suceveanul Silviu Casandra. Peste o lună de zile, atleta suceveană va participa la Campionatul Mondial de Cros, în Japonia.






