CSMU LPS Suceava s-a impus clar în dubla cu Videoclip Ploiești și s-a calificat fără probleme în faza a III-a a Diviziei A2. Partidele desfășurate vineri și sâmbătă în Sala Unirea nu au avut practic istoric și s-au încheiat cu același scor, 3-0 în favoarea voleibaliștilor pregătiți de Victor Pancu. În cursa pentru promovarea în prima ligă, sucevenii vor întâlni în turul următor formația CSU CSS Galați după același sistem, cel mai bun din trei meciuri.
„Au fost două jocuri în care i-am dominat categoric pe adversarii noștri de la Videoclip. Mă bucur că băieții au înțeles să nu se considere învingători dinainte și au abordat meciurile așa cum trebuie. Greul însă de-acum va urma, pentru că în cursă au rămas cele mai bune echipe”, a declarat antrenorul Victor Pancu.