Victime

Încă un motociclist accidentat de un șofer care l-a ignorat în trafic



Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care conducea o motocicletă, a fost rănit într-un accident rutier din cauza unui șofer care a trecut de pe o bandă de mers pe alta fără a se asigura. Evenimentul rutier s-a petrecut joi, în jurul orei 17.00, pe Calea Unirii din Suceava, la o zi după ce un alt motociclist a fost rănit foarte grav din cauza unui șofer.
Conform anchetei poliției, un șofer din Botoșani, Cristian C., în vârstă de 34 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, se deplasa pe banda I de mers de pe artera principală a Sucevei și a intrat pe banda a II-a, pe care se deplasa regulamentar motociclistul Florin L., tânărul de 24 de ani. În încercarea de a evita impactul, acesta din urmă s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil. Din fericire, motociclistul nu s-a accidentat foarte grav. Medicii de la Spitalul Județean Suceava au estimat preliminar că acesta a suferit leziuni care necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Poliția precizează că șoferul și motociclistul au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Nu la fel de norocos a fost un motociclist în vârstă de 31 de ani, din Vicovu de Sus, care de se deplasa, miercuri, în jurul orei 11.45, pe DN 2, dinspre Rădăuți spre Suceava. În apropiere de intersecția cu Pătrăuți, motociclistul s-a trezit în față cu un autoturism al cărui șofer s-a angajat în depășire fără a se asigura. Impactul a fost extrem de violent, tânărul de pe motocicletă fiind proiectat la aproximativ 50 de metri distanță. El a suferit trei fracturi deschise la piciorul stâng și fractură de bază de craniu. Din fericire a supraviețuit, iar medicii care l-au operat au precizat că sunt șanse mari ca piciorul să-i fie salvat.



Recomandări

Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice

Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice
Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice