După ce acum aproximativ două săptămâni, poliția a anunțat că s-a început ancheta împotriva unui factor poștal din municipiul Suceava acuzat că a încasat ilegal 1.600 de lei, semnând în fals un mandat poștal și un mandat plată pensii, ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au demarat urmărirea penală împotriva unui alt factor poștal.
De data aceasta e vorba de o poștăriță din comuna Moara, Elena C., acuzată că în perioada august 2008 –iunie 2010 a semnat în fals nu mai puțin de 28 de mandate poștale, încasând ilegal banii în locul titularilor.
În total, prejudiciul a fost estimat la 4.560 de lei, femeia fiind pusă sub acuzare pentru delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.





