– Pe lângă cele trei chioșcuri deja ridicate anii trecuți, se mai construiește unul, pe locul trandafirilor și al brăduților îngrijiți de locatarii din zonă
Procesul de “dughenizare” a Sucevei continuă, sub cele mai agresive forme, un nou chioșc răsărind în zona stației de așteptare de la Policlinică, pe un ultim petec de spațiu verde.
Construcția, a cărui platformă betonată a fost turnată zilele acestea, pe locul în care locatarii din zonă aveau plantați brăduți, trandafiri și alte flori, se alătură celorlalte trei chioșcuri „răsărite ca ciupercile după ploaie” atât pe spațiul verde, cât și pe trotuar, spații de utilitate publică, ce au fost “sacrificate” intereselor comerciale.
Dacă până acum vadul comercial al stației de transport public de la Policlinică a fost valorificat printr-o fornetărie, o florărie și un chioșc de produse de patiserie, noul chioșc vine cu produse de artizanat, aduse de firma SC Certio SRL.
Solicitarea de închiriere a terenului respectiv, pe o suprafață de 30 de metri pătrați, este făcută pe numele lui Dan Baicu, din iulie 2006, iar la recomandarea consilierilor din Comisia de urbanism și amenajarea teritoriului, care au întocmit un raport favorabil, Consiliul Local a aprobat închirierea parcelei respective, de pe bulevardul Ștefan cel Mare, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitate de prelungire, în vederea amplasării unui chioșc comercial.
Acesta este unul dintre zecile de cazuri în care spațiile verzi din municipiul reședință de județ au fost „înghițite” de invazia chioșcurilor, care, cu aprobarea consilierilor din comisiile de urbanism, au ocupat cele mai strategice locații din oraș, chiar dacă prezența acestora în zonă nu doar că nu este justificată, dar mai și deranjează, atât vizual cât și prin limitarea utilității publice. Locatarii blocului a cărui spațiu verde a fost „sacrificat” pentru interesele unora, dau din umeri neputincioși, privind cu tristețe la ceea ce era grădina lor cu flori:
“Cândva, aici era o zonă frumoasă. Aveam și noi o bucurie, să îngrijim acele flori și copăceii ornamentali. Acum florile au dispărut, iar frumosul brăduț plantat de noi, pe care au spus că îl mută ceva mai încolo, s-a uscat. Ne-am săturat de chichinețele astea pe care le-au pus aici. Primăria le-a aprobat, așa că nu avem ce face”.
– Consilierii Comisiei de Urbanism, acuzați că își rezolvă mai mult interesele proprii
Chiar în ultima ședință de Consiliu Local, membrii Comisiei de Urbanism au fost mustrați de primarul Sucevei, Ion Lungu, pentru că și-au văzut mai mult de interesele proprii, pe care le-au rezolvat din poziția ocupată, decât de problemele de urbanism ale orașului. Nici demisia lui Virginel Iordache, care a dorit ca prin acest gest să se departajeze de „grupul de interese” din urbanism, nu a fost văzută bine de primar, care a declarat ieri: “Fiecare încearcă acum să-și arate fața cât mai curată, de parcă toți ar fi spălați cu „Tide”, dar cei care se chinuie cel mai tare să pară mai nevinovați nu sunt cei mai îndreptățiți să facă așa ceva”.






