Focar

Încă un caz de tuberculoză confirmat la căminul de bătrâni din Rădăuți

La căminul de bătrâni din Rădăuți a mai fost confirmat încă un caz de tuberculoză, cel de-al șaselea, după ce la sfârșitul anului trecut au fost depistate alte cinci cazuri. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu, a spus că bătrânul la care a fost confirmat și cel de-al șaselea caz de tuberculoză a fost internat la Spitalul Rădăuți.
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a precizat că imediat după depistarea primelor cinci cazuri, în cămin s-a făcut dezinfecție, iar vizitele sunt interzise, în timp ce bătrânii internați acolo nu au voie să părăsească unitatea.
La jumătatea lunii noiembrie și în luna decembrie a anului trecut, la căminul de bătrâni din Rădăuți a izbucnit un focar de tuberculoză și cinci bătrâni, patru bărbați și o femeie, cu vârste între 62 și 98 de ani, au fost confirmați cu TBC de către Direcția de Sănătate Publică. Reprezentanții DSP au deschis la acea dată o anchetă, pentru a se stabili sursa infecției.
Căminul nu are autorizație sanitară de funcționare
În căminul de bătrâni din Rădăuți sunt internate 47 de persoane , în timp ce alți 27 de salariați își desfășoară acolo activitatea.
Căminul de bătrâni din Rădăuți funcționează în trei corpuri de clădire. Unitatea nu are autorizație sanitară de funcționare deoarece nu îndeplinește condițiile minime. Toți pacienții diagnosticați locuiesc în același corp de clădire în care, de aproximativ două luni, se desfășoară lucrări de renovare și reamenajare, asistații fiind mutați pe rând în alte camere și locuind temporar câte trei-patru într-o încăpere. „Condițiile de cazare sunt total improprii în prezent, clădirea fiind practic un șantier”, sunt de părere reprezentanții DSP Suceava.

Recomandări

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, este primul edil din România care face un pas concret pentru scoaterea jocurilor de noroc din municipiu

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava