Alarmant

Încă un caz de rabie, depistat de veterinarii DSV Suceava



Un nou caz de rabie a fost depistat de veterinarii suceveni, a anunțat, ieri, șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Petrea Dulgheru.
În urmă cu două zile a fost diagnosticată rabia la o pisică găsită moartă pe raza comunei Frătăuții Vechi.
Animalul aparținea unui localnic, care, cu câteva zile în urmă, fusese zgâriat de pisica respectivă.
„A fost efectuată ancheta epidemiologică la fața locului și a fost întocmit un plan de măsuri”, a declarat Dulgheru, precizând că în zona afectată de acest nou focar vor fi aplicate măsurile sanitar veterinare ce se impun, care cuprind vaccinări de completare la câini și pisici, dezinfecții și alte măsuri specifice.
„Acesta este al 59-lea caz de rabie în anul 2008, frecvența apariției de noi cazuri de rabie menținându-se ridicată”, a precizat șeful DSVSA Suceava.



Recomandări

Aproape 45.000 de vaccinări antirabice la câini, în județ, în anul în care rabia a arătat din nou că poate ucide și oameni