Încă un autoturism răsturnat între Ilișești și Păltinoasa



Accident duminică dimineață
Accident duminică dimineață

Un autoturism scăpat de sub control de șofer s-a răsturnat duminică dimineață pe DN 17, între Ilișești și Păltinoasa.
Atrage atenția că un accident după același tipar s-a petrecut în aceeași zonă, în urmă cu câteva zile.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului transmit că au fost identificate două persoane ce se aflaseră în mașină, una dintre acestea fiindcă transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).


Accident duminică dimineață
Accident duminică dimineață
Accident duminică dimineață
Accident duminică dimineață


Recomandări

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante