Antrenorul Costică Ștefănescu a declarat, marți, că în sezonul viitor ar putea pregăti formația Najran, din prima ligă a Arabiei Saudite, tansmite corespondentul MEDIAFAX.
„În această vară am primit trei oferte de a antrena în străinătate de la echipe din prima ligă din Siria, Kuweit și Arabia Saudită. M-am consultat cu impresarul meu și am decis să aleg Arabia Saudită, urmând ca zilele acestea să semnez un contract cu oficialii clubului Najran. Nu știu prea multe despre echipă, dar pentru mine reprezintă o nouă provocare profesională. În principiu, ne-am înțeles asupra problemelor privind contractul, dar mai multe amănunte pot să ofer la sfârșitul acestei săptămâni, când voi reveni în România”, a spus Ștefănescu.
Costică Ștefănescu ar vrea să aducă la Najran, care a încheiat campionatul trecut pe locul 10 din 12 echipe, un staff tehnic alcătuit din români – un secund și un antrenor cu portarii – solicitare aprobată, în principiu, de finanțatorii clubului Najran. Printre numele vehiculate ca antrenor secund se numără Leonida Nedelcu, fost antrenor la Gloria Buzău, Poli Iași, Arieșul Turda și în câteva țări arabe.




