Probleme

Încă un accident pe DN 17, din cauza vitezei



Șirul accidentelor produse în ultima perioadă pe DN 17 a continuat, la finele săptămânii trecute, cu un nou eveniment rutier, și de această dată totul plecând de la viteza excesivă.
Poliția informează că sâmbătă, în jurul orei 14.00, pe raza comunei Coșna, Dana J., în vârstă de 24 de ani, din Poiana Stampei, aflată la volanul unui autoturism, a intrat cu viteză într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pierzând controlul asupra volanului și izbindu-se în gardul unui imobil. Din impact, un copil de trei ani, fiul șoferiței, a fost rănit, din fericire medicii diagnosticându-l cu leziuni ușoare.
Cu câteva zile înainte de acest accident, marți, 1 decembrie a.c., tot pe DN 17, între Pojorâta și Valea Putnei, șoferul unei autoutilitare, care a intrat cu viteză într-o curbă, s-a răsturnat în afara drumului, din impact rezultând decesul unei femei și rănirea a trei copii.
O analiză a Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, care vizează primele nouă luni ale acestui an, arată că cele mai multe accidente grave s-au produs pe DN 17, în perioada analizată fiind vorba de 22 de evenimente rutiere, soldate cu 13 morți și 16 răniți grav.
Creșterea numărului de accidente de pe DN 17 (șoseaua de la Suceava spre Bistrița) are și o explicație pentru polițiști. După ce o mare parte a șoselei a fost reabilitată, vitezele de rulare ale conducătorilor auto au crescut, mulți nerealizând riscul la care se expun pe numeroasele porțiuni periculoase de pe acest drum.