Încă un accident pe Calea Unirii, zona Grup Școlar

Accidente cu repetiție pe Calea Unirii
Accidente cu repetiție pe Calea Unirii

Un autoturism scăpat de sub control de șofer a ieșit în afara carosabilului și s-a lovit de un gard și de copaci, miercuri dimineață, în jurul orei 5.00, în municipiul Suceava, zona de coborâre dintre centrul orașului și Grupul școlar.
Pompierii militari au fost alertați prin 112 la ora 5.15
La fața locului s-a constatat că șoferul, în vârstă de 60 de ani, nu are nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În zona în care a avut loc acest accident frecvența evenimentelor rutiere a crescut mult după asfaltarea arterei principale a orașului.

Recomandări

O adolescentă în stare de inconștiență, dar și alți doi tineri, transportați la spital după un accident rutier

Locuitorii din Vatra Dornei au participat în număr mare la parada militară de Ziua Națională și au format o imensă horă a unirii