Fotbal – Liga a III-a

Încă trei suceveni au pătruns în corpul observatorilor



Trei suceveni s-au prezentat pe data de 18 februarie la sediul Federației Române de Fotbal pentru susținerea examenului de obținere a calității de observator pentru Liga a III-a. Cei trei candidați, Gheorghe Boghean din Suceava, fost vicepreședinte la FC Cetatea, Teo Murariu, fost președinte la gruparea de liga a III-a CS Gura Humorului și fostul arbitru asistent fălticenean Ion Filipciuc s-au prezentat foarte bine la testările teoretice găzduite de Casa Fotbalului, astfel că au trecut cu brio examenul la care au fost supuși. În afară de proaspeții admiși Gheorghe Boghean, Teo Murariu și Ion Filipciuc, corpul observatorilor suceveni de liga a III-a îi mai cuprinde pe Lilioara Grămadă (Suceava), Iosif Lucaci (Suceava), Vasile Păduraru (Gura Humorului) și Aurel Daicu (Fălticeni), acesta din urmă având și statut de observator la nivelul eșalonului secund.
În ceea ce-i privește pe arbitrii divizionari, județul Suceava se poate lăuda cu arbitrul asistent Sebastian Gheorghe, aflat pe lista FIFA, dar și cu Marius Șuhan, Ionuț Ignat (ambii centrali) și Lucian Grigoraș (asistent), care oficiază la nivelul Ligii a III-a.



Recomandări