FOTBAL CLUB CETATEA

Încă trei puncte în clasament



Încă trei puncte în clasament
Încă trei puncte în clasament

Aflați pe locul cinci în clasament și pe zero în clasamentul adevărului, fotbaliștii de la Cetatea așteaptă liniștiți ultimele trei etape ale campionatului. Ba mai mult, sucevenii își vor mai adăuga încă o victorie la zestrea de puncte după meciurile etapei a 28-a, care se vor disputa astăzi cu începere de la ora 18.00. „Trebuia să jucăm cu Midia Năvodari, însă cum gruparea constănțeană s-a retras din competiție după finalul turului, va pierde toate meciurile la masa verde cu scorul de 3-0”, a declarat antrenorul Ioan Radu. Ieri însă, pe adresa clubului a venit un fax de la Federația Română de Fotbal care îi înștiințează de oficialii grupării sucevene că partida Dunărea Galați – Cetatea din cadrul etapei a 29-a, programată inițial pentru ziua de sâmbătă 27 mai se va disputa în data de 31 mai cu începere de la ora 18.00. „Este bine că ne-am îndeplinit obiectivul din vreme, astfel încât aceste modificări de program nu ne afectează prea mult. Chiar dacă suntem acum cu sacii în căruță, vom aborda cu maximă seriozitate meciurile care au mai rămas, cu Dunărea Galați și Petrolul Moinești, astfel încât să sperăm la o clasare cât mai bună la finalul sezonului”, a precizat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan.



Recomandări

Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra

Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra
Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra