Luptele greco-romane din Suceava au continuat seria rezultatelor bune din acest an și la finalele Campionatului Național Individual de Juniori, ce au avut loc la Târgu Mureș, acolo unde s-au ținut pe cele trei saltele ale sălii polivalente și finalele naționale la lupte libere la masculin și feminin, în total prezentându-se nu mai puțin de 400 de sportivi de la 50 de cluburi din țară. Delegația suceveană condusă de antrenorii Constantin Tăpârjan, Valerică Gherasim, Andrei Bolohan și Daniel Ciubotaru s-a întors de la aceste finale cu trei medalii naționale, din care una de argint și două de bronz. Component al lotului național de juniori, Ionuț Acostăchioaie a reușit să-și adjudece titlul de vicecampion național de juniori al categoriei 50 de kilograme, aceasta fiind a treia medalie din cariera sa la naționalele individuale, după cele de la copii și cadeți. La aceeași categorie, 50 de kilograme, colegul său Mihai Șulea a reușit să câștige medalia de bronz, cei doi întâlnindu-se și în unul din meciuri în care a avut câștig de cauză medaliatul cu argint. Deși este încă la cadeți, fiind și component al lotului național la această categorie de vârstă, sucevenul Constantin Huțuleac a avut un parcurs foarte bun fiind învins doar de un singur adversar, fapt pentru care s-a ales cu medalia de bronz la 96 de kilograme. Un alt sportiv sucevean, Eusebiu Laur a evoluat la cea mai grea categorie din concurs, 60 de kilograme, unde au fost nu mai puțin de 36 de concurenți, în final fiind învins doar de medaliații cu bronz și argint, fapt ce l-a clasat pe locul 7. „Sportivii suceveni au avut o evoluție peste așteptările noastre, doi dintre cei trei medaliați fiind în primul an de juniori, în timp ce Constantin Huțuleac este încă la cadeți. Evoluția foarte bună a lui Huțuleac de la acest concurs i-a adus și cooptarea în lotul național de juniori, acolo unde va fi coleg cu prietenul său Ionuț Acostăchioaie. Luptele sucevene au reușit în acest an să aducă un număr de 11 medalii la trei competiții naționale importante”, a declarat antrenorul Daniel Ciubotariu. În eforturile de a urca cât mai sus în competițiile naționale, școala suceveană de lupte greco-romane a fost sprijinită de Primăria Suceava, Consiliul Județean Suceava, CSM și LPS Suceava, dar și de foști sportivi precum Seby Caba, Ilie Gherman, Florin și Vasile Ciocan, dar de profesorii și pedagogii școlilor unde învață sportivii.



