În creștere

Încă șapte cazuri de gripă nouă, în județ



Alte șapte persoane din județ s-au îmbolnăvit de gripă nouă, diagnosticul de infecție cu virusul AH1N1 fiind confirmat în cursul zilei de luni, 14 decembrie. Printre bolnavi se numără un copil, o gravidă și o persoană cu boli cronice.
Așa au informat ieri, responsabilii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care au precizat că gripa nouă a fost depistată la o femeie în vârstă de 74 ani, din zona Gura Humorului, care a fost internată în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență, dar și la două femei din Suceava, dintre care una de 35 ani, care au fost izolate la domiciliu.
Infecția cu virusul AH1N1 a mai fost semnalată la o femeie în vârstă de 31 ani, din Suceava, care a fost internată la Spitalul Județean de Urgență, precum și la o tânără de 22 ani, gravidă în primul trimestru de sarcină, care a fost internată în Spitalul Municipal Rădăuți.
Printre bolnavi se numără, de asemenea, un copil în vârstă de patru ani, din zona Siret, și un bărbat de 42 ani, din Suceava, care suferă de boli cronice asociate, ambii internați în Spitalul Județean de Urgență.
4.804 de îmbolnăviri și 25 de decese, în țară
Potrivit datelor comunicate de Ministerul Sănătății, luni, în țară, au fost confirmate în total 136 de cazuri noi de gripă cu virus AH1N1 și au fost înregistrate șapte decese, toate la persoane cu boli cronice asociate.
Până în prezent, în județ, bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 168, iar al deceselor la cinci. Pe plan național, totalul cazurilor de gripă nouă înregistrate se ridică la 4.804 și 25 de decese. Din cauza infecției cu virusul AH1N1 au murit 12 femei și 13 bărbați, câte două decese fiind înregistrate la grupa de vârstă 5-14 ani și la persoane peste 60 de ani, 14 la grupa de vârstă 30-44 ani, șase la grupa de vârstă 45-59 de ani, și unul la grupa de vârstă 15-29 de ani. Majoritatea bolnavilor decedați aveau afecțiuni cronice sau prezentau factori de risc.