Operațiunile de căutare a trupului neînsuflețit al adolescentului înecat în urmă cu o lună în apele râului Suceava, în zona podului de la Ițcani, continuă și astăzi, de data aceasta fiind aduși patru scafandri specializați în recuperarea de epave și nave.
Scafandrii, informează Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, sunt de la o firmă din Constanța (SC Atriamar).
Dacă în mod normal, autoritățile județene ar trebui să plătească un astfel de scafandru cu câteva sute de euro pe oră, conducerea ISU Suceava a discutat cu conducerea societății constănțene și va beneficia gratis de serviciile acesteia.
„Dacă nici cu ajutorul acestor scafandrii nu reușim să îndepărtăm plăcile de beton, atunci zău că nu mai știu ce putem face”, a declarat, colonelul Ion Burlui, prim adjunct al șefului ISU Suceava.
Pentru căutarea lui Gheorghe Acsinte (15 ani) au fost aduși până acum alți nouă scafandri, de la Iași, Mureș, Bihor și Neamț, însă aceștia nu au reușit să dea de urma minorului înghițit de râul Suceava, pe data de 25 iulie a.c., după ce platforma pe care se afla, de măsurare a nivelului apei, s-a năruit din cauza debitului foarte mare a apei.
Echipele de intervenție bănuiesc că trupul neînsuflețit al minorului s-ar afla exact în locul în care a căzut în apă, prins sub plăcile de beton.





