Integrarea europeană a țărișoarei noastre a adus cu ea decăderi la care nimeni nu se aștepta. Una dintre ele este cea a whisky-ului, până mai ieri băutura care se bucura de cea mai mare stimă, în grila alcoolizată de valori a românilor.
Nu oricine își permitea să se răsfețe cu această grozavă licoare adusă de prin codrii scoțieni, astfel că puținii săi consumatori permanenți se puteau constitui într-un club elitist dintre cele mai selecte. Dar și consumatorii ocazionali erau niște personalități, chiar dacă duceau paharul la gură când și când, uneori din an în paști. Ca în multe alte privințe, prețul făcea diferența. Cine bea whisky, acela însemna că se înălța ca un zepelin atât în ochii săi, cât și ai opiniei publice.
Țin minte, acum câțiva ani, când un miliardar m-a chemat la el în bârlog, să-mi propună o prestare de activitate în folosul său, cu o remunerație mulțumitoare pentru mine. Cât timp am discutat condițiile contractului nostru, el s-a adăpat sistematic dintr-o butelcă de „Jack Daniel’s”, mie postându-mi în față o sticloanță nu foarte îndepărtată de tescovina învelită în ziar. N-am strâmbat deloc din nas: asta era diferența socială dintre noi, și ea trebuia respectată, la fel ca o regulă de prioritate în circulație, de pildă. La fiecare sorbitură, miliardarul plescăia astral de plăcere, dar nu plescăia oricum, ci – trebuie să mă credeți – cu un ușor accent scoțian. De fapt, și era îmbrăcat într-un halat de casă în carouri, asemănător unui kilt scoțian, care îi lăsa varicele și abundența părului de pe picioare la îndemâna admirației mele.
Astăzi însă, integrarea continentală a șters taxele de la băuturile de import, whisky-ul fiind dat și el jos de pe tron. Până mai ieri, arar găseai în raft o sticlă care să prețăluiască sub 100 Ron; iar acum te-mpiedici în magazine de „Teacher’s” ori de „Ballantine’s”, la preț de 40-50 Ron, ba și mai jos. Ce s-o mai lungim: whisky-ul e o băutură oarecare, iar dacă ai nevoie de o pilă pe undeva și te prezință cu „Johnnie Walker” în rol de unguent, riști să strici totul și să pleci cu coada între picioare. Pe cuvânt că mai mult spor poți avea cu țuica noastră tradițională, din prună ardelenească, din pară sau din măr.
Când următorul miliardar mă va chema la niște negocieri, fac prinsoare că se va servi în fața mea dintr-o sticlă de țuică maramureșeană de prune, iar mie îmi va lăsa la îndemână una obișnuită, de whisky.
Asta va fi diferența socială dintre noi. Noua diferență socială.
