Licitație

Încă o încercare pentru a închiria liniile de cale ferată secundare din Suceava

Mâine va avea loc o nouă tentativă de a închiria liniile de cale ferată secundară din județul Suceava, după ce la precedenta licitație nu și-a arătat disponibilitatea nici un operator feroviar. Ca și în luna noiembrie, licitația va avea loc la Bursa Română de Mărfuri (BRM) și vizează închirierea a zece secții de cale ferată din infrastructura feroviară neinteroperabilă aflate pe raza regionalelor București, Brașov și Iași.
În județul Suceava sunt vizate trei trasee: Dornești – Gura Putnei – Putna, Dornișoara – Floreni și Gura Humorului – Dărmănești. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi prețul cel mai mare.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 decembrie, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeași zi la sediul BRM.
Într-un comunicat al CFR SA se precizează: „Operatorii economici, desemnați câștigători, sunt obligați să preia și personalul CFR existent sau care își desfășoară activitatea pe secția sau grupul de secții aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative”.

Recomandări

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”