La rând

Încă o agenție BRD spartă de hoți



Ca şi în cazul de la Dumbrăveni, spărgătorii nu s-au atins de bancomat
Ca şi în cazul de la Dumbrăveni, spărgătorii nu s-au atins de bancomat

– La câteva zile după ce-au vrut să golească de bani agenția BRD Dumbrăveni, hoții și-au încercat norocul la agenția BRD Mălini
La nici o săptămână după ce o grupare de spărgători a intrat prin efracție, în miez de noapte, în agenția din comuna Dumbrăveni a Băncii Române de Dezvoltare, polițiștii au fost anunțați, ieri dimineață, despre o nouă faptă de acest gen.
În noaptea de duminică spre luni, persoane necunoscute au spart ușa agenției BRD din comuna Mălini, nu înainte de a umbla la panoul electric și a întrerupe curentul, pentru a opri și sistemul alarmă.
Modul de operare este identic cu cel de la Dumbrăveni, astfel încât anchetatorii bănuiesc că în ambele cazuri a acționat aceeași bandă de hoți. Din fericire, spărgătorii au plecat cu buza umflată atât de la Dumbrăveni, cât și de la Mălini. Dacă la Dumbrăveni au furat o cutie metalică, în care, însă, nu era nici un ban, la Mălini, hoții au plecat cu mâna goală, deși au scotocit toate sertarele din birourile agenției.
Ca și în cazul de la Dumbrăveni, nici de această dată, spărgătorii nu s-au atins de bancomat, știind, probabil, că nu au nici o șansă să ajungă la casetele cu bani din interiorul aparatului.
Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că, la ambele spargeri, hoții au lucrat cu mănuși, nelăsând nici o amprentă la locul faptei. Aceleași surse susțin că spargerile nu ar fi fost posibile dacă reprezentanții băncii și-ar fi luat toate măsurile de pază și protecție.
Ieri dimineață, la Mălini, a fost trimisă o întreagă echipă operativă formată din polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic. Oamenii legii, însă, nu au găsit probe care să-i ducă pe urmele făptașilor.
Din informațiile pe care le avem, anchetatorii au început deja să scrie câteva nume pe lista suspecților.



Recomandări